BRD Acțiuni
Clasa A și Clasa E

Fond deschis de investiții care investește majoritar în acțiuni din Romania, pana la 90% si 10 % alte active cu grad ridicat de lichiditate cum ar fi: depozite, instrumente cu venit fix, precum si instrumente financiare permise de legislația in vigoare.

Urmărește obținerea unor performanțe financiare relativ ridicate în condițiile menținerii investiției pe un orizont de timp mai lung.

Performanţele Fondului pot fi influenţate de performanţele negative ale uneia sau mai multor pieţe financiare pe care Fondul investeşte. În acest sens, nu există nicio formă de garantare a investiţiilor efectuate de investitori.

 

 

Cui i se potrivește?

 

Poți alege acest fond dacă dorești să investești pe termen lung în piața de acțiuni din România.  Dacă dispui de lichitați în RON sau euro, și vrei un portofoliu diversificat de acțiuni ale companiilor listate preponderent în România atunci acest fond poate fi potrivit pentru ține.  Având în vedere profilul fondului, acesta este potrivit dacă ai un orizont de investiții pe termen lung și ești dispus să accepți un grad ridicat de risc.

ISIN Fond Clasa A: ROFDIN000168

ISIN Fond Clasa E: ROFDIN0002I6

Decizie autorizare ASF: nr. 1714/27.08.2008

Registru ASF: CSC06FDIR/400057/27.08.2008

GIIN: YCEN9M.00005.SF.642

LEI: 5493008ATEVGCBO84K67

Urmărește evoluția Clasei A pe Bloomberg*

Urmărește evoluția Clasei E pe Bloomberg*

* Informațiile sunt prelucrate și puse la dispoziție de entitatea-terță Bloomberg, iar BRD Asset Management S.A.I. S.A. nu iși asumă nicio responsabilitate cu privire la conținutul informațiilor furnizate de Bloomberg.


Informațiile și datele prezentate au rolul de a permite clienților și potențialilor clienți ai BRD Asset Management S.A.I. S.A. să ia o decizie de investiții informată. Prin consultarea acestui material, sunteti de acord sa accesați și utilizați aceste date exclusiv în scop investițional.

Caracteristici
Data ultimei actualizări 18.10.2024
Activ net total (mil. RON) 898,60
Activ net Clasa A (mil. RON) 411,44
Activ net Clasa E (mil. EUR) 97,98
VUAN Clasa A (RON) 453,5733
VUAN Clasa E (EUR) 63,0611
Data lansare Clasa A 19.03.2009
Data lansare Clasa E 27.03.2017
Grad de risc? mediu (Clasa A)
mediu (Clasa E)
Moneda RON/EUR
Tip Fonduri de acțiuni
Comision subscriere/răscumpărare 0/0

Istoric

-
Performanțele anterioare nu prevăd profiturile viitoare. Profiturile pot creste sau scadea din cauza fluctuatiilor cursului de schimb valutar.
Evoluția unitatii de fond
BRD Actiuni Clasa A
Brd oblig
Performanță anualizată
Perioada (ani)
Maximum
Minimum
Graficul reprezintă performanța netă anualizată pe perioadele menționate. Performanţele anterioare ale fondurilor nu reprezintă o garanţie a realizărilor viitoare. Prezentul grafic este unul cu notă informativă și nu intenționează în niciun fel să recomande sau să acorde consultanță asupra unei anumite strategii de investiții, decizia aparținând în totalitate investitorului.
Evoluția unitatii de fond
BRD Actiuni Clasa E
Brd oblig
Performanță anualizată
Perioada (ani)
Maximum
Minimum
Graficul reprezintă performanța netă anualizată pe perioadele menționate. Performanţele anterioare ale fondurilor nu reprezintă o garanţie a realizărilor viitoare. Prezentul grafic este unul cu notă informativă și nu intenționează în niciun fel să recomande sau să acorde consultanță asupra unei anumite strategii de investiții, decizia aparținând în totalitate investitorului.

Buletin lunar - 30.09.2024

-
Structura portofoliului
Piața Monetară 5.53%
Tbills 4.94%
Acțiuni RO 65.32%
Acțiuni CEE 15.04%
Obligatiuni guvernamentale 2.74%
Obligatiuni corporative 0.32%
Unități de Fond 6.12%
Performanță
Ultimul an 25.96%
Ultimii 3 ani 47.00%
Ultimii 5 ani 107.02%
De la înființare 357.11%
Informații despre fond
Nr. investitori 5786
Structura portofoliului
Piața Monetară 5.53%
Tbills 4.94%
Acțiuni RO 65.32%
Acțiuni CEE 15.04%
Obligatiuni guvernamentale 2.74%
Obligatiuni corporative 0.32%
Unități de Fond 6.12%
Performanță
Ultimul an 25.94%
Ultimii 3 ani 46.15%
Ultimii 5 ani 97.68%
De la înființare 154.05%
Informații despre fond
Nr. investitori 1377

Arhivă

+

Mai mult

BRD Acțiuni
Fond deschis de investiții care investește majoritar în acțiuni din Romania, pana la 90% si 10 % alte…
BRD Global
Fond deschis de investiții cu plasamente preponderent pe piețele de acțiuni mature din Statele Unite, Europa și Japonia.