Fond deschis de investiții cu orizont de timp prestabilit (anul 2045) și alocare dinamică a activelor. Fondul va avea un profil de risc / randament mai ridicat în primii ani de investiţie, când orizontul investiţional este depărtat, oferind astfel investitorilor posibilitatea de a avea expunere crescută către acţiuni. Pe măsură ce orizontul de timp până la data ţintă scade, Fondul va creşte alocarea către active cu profil de risc / randament redus, precum obligaţiuni şi instrumente ale pieţei monetare, pentru a reduce riscul și a crește predictibilitatea.
Obiectivul fondului este de a obţine randamente favorabile pe termen lung, precum şi limitarea treptată a volatilitaţii portofoliului pentru a prezerva valoarea pe măsură ce Fondul se apropie de data ţintă.
Prin plasamentele efectuate fondul urmărește să ofere clienților lichiditate ridicată și diversificare.
Performanţele Fondului pot fi influenţate de performanţele negative ale uneia sau mai multor pieţe financiare pe care Fondul investeşte. În acest sens, nu există nicio formă de garantare a investiţiilor efectuate de investitori.
Cui i se potrivesc?
Motivele pentru care poți alege un fond cu orizont de timp prestabilit sunt multiple, fie că te gândești la educația copiilor, o casă nouă, pensie sau pur și simplu investești pentru “zile negre” aceste fonduri te pot ajuta să implementezi o strategie simplă și automată pentru obiectivul tău. Este important să selectezi orizontul de timp cel mai bun pentru obiectivul tău.
Prin combinația diversificată de acțiuni și instrumente cu venit fix care se reechilibrează în timp, fonduri cu orizont de timp prestabilit sunt concepute pentru a face investiția mai ușoară pentru obiectivul tău.
Și pentru că diversificarea este un alt pilon important când realizezi o investiție, este bine de știut că investițiile în acțiuni se vor realiza pe mai multe piețe: aproximativ 60% din investiții vor fi cu expunere internațională, în timp ce aproximativ 40% din investiții vor fi către piață românească de acțiuni.
Îți punem la dispoziție un fond cu orizont de timp prestabilit care se poate cumpără atât în RON cât și în EUR: BRD Orizont 2045.
În graficul următor regăsești sumarizat și alocarea să strategică care se modifică în funcție de numărul de ani până la dată prestabilită a acestuia.

ISIN Fond Clasa RON: ROAAWR6PTQ41
ISIN Fond Clasa EUR: ROC6U6UG9PZ5
Decizie autorizare ASF: 66/28.04.2022
Registru ASF: CSC06FDIR/400124/28.04.2022
GIIN: YCEN9M.00011.SF.642/ 02.05.2022
LEI: 787200JPZXZZP3TCKQ22
Urmărește evoluția Clasei RON pe Bloomberg*
Urmărește evoluția Clasei EUR pe Bloomberg*
* Informațiile sunt prelucrate și puse la dispoziție de entitatea-terță Bloomberg, iar BRD Asset Management S.A.I. S.A. nu iși asumă nicio responsabilitate cu privire la conținutul informațiilor furnizate de Bloomberg.
Informațiile și datele prezentate au rolul de a permite clienților și potențialilor clienți ai BRD Asset Management S.A.I. S.A. să ia o decizie de investiții informată. Prin consultarea acestui material, sunteti de acord sa accesați și utilizați aceste date exclusiv în scop investițional.
Informații referitoare la durabilitate
Numele produsului: Fondul deschis de investiții BRD Orizont 2045
Clasificare în baza Regulamentului UE nr. 2088/2019: art. 8
LEI: 787200940FJFPO6V6D08
Versiunea 2
Data: 11.05.2026
Informații privind Fondul deschis de investiții BRD Orizont 2045
care promovează caracteristici de mediu și sociale
a) Sinteză
Fondul deschis de investiții BRD Orizont 2045 (F.D.I. BRD Orizont 2045) este un produs financiar cu orizont de timp prestabilit (anul 2045) cu expunere locală și globală. Fondul de investiții promovează caracteristici de mediu și sociale prin construirea unui portofoliu diversificat prin plasarea resurselor în instrumente financiare (acţiuni, obligaţiuni, instrumente ale pieței monetare) care să aibă caracteristici de mediu, sociale și de guvernanță (engl. ESG) îmbunătățite la nivelul agregat al portofoliului, însă fondul nu are un obiectiv de investiții durabile și nici nu își propune să aibă o proporție minimă de investiții durabile.Fondul va investi cel puțin 75% în instrumente financiare aliniate la caracteristicile de mediu și sociale. În vederea fundamentării deciziilor de investiții, analiza ESG va fi complementară evaluării consacrate a informaţiilor financiare. Pentru selectarea instrumentelor financiare (acțiuni, obligațiuni, OPCVM-uri tranzacționabile de tip ETF care se constituie în produse financiare la care fac referire prevederile art.8 din Regulamentul (UE) 2019/2088 și OPCVM-uri care se constituie în produse financiare la care fac referire prevederile art.9 din Regulamentul (UE) 2019/2088 și instrumente ale pieței monetare) Fondul va utiliza metode ESG specifice, cum ar fi “verificarea informaţiilor pozitive” (engl. „positive screening”) sau “verificarea informaţiilor negative (engl. exclusionary screening) și utilizarea scorurilor ESG de la un furnizor consacrat extern de date (Morningstar - Sustainalytics) în vederea construirii unui portofoliu cu caracteristici de mediu, sociale și de guvernanță îmbunătățite, cu scopul de a contribui la reducerea riscurilor de mediu și sociale.
Acest produs financiar promovează caracteristici de mediu sau sociale, dar nu are ca obiectiv realizarea de investiții durabile și nici nu își propune să aibă o proporție minimă de investiții durabile.
Fondul deschis de investiții BRD Orizont 2045 își propune să contribuie la reducerea riscurilor de mediu și sociale, prin construirea unui portofoliu diversificat, care să aibă caracteristici de mediu, sociale și de guvernanță (engl. ESG) îmbunătățite la nivelul agregat al portofoliului. Fondul va investi cel puțin 75% în instrumente financiare aliniate la caracteristicile de mediu și sociale.
În vederea promovării caracteristicilor de mediu și sociale prin construirea unui portofoliu cu caracteristici ESG îmbunătățite, Fondul va utiliza metode ESG specifice:
• utilizarea scorurilor ESG de la un furnizor consacrat extern de date (Morningstar - Sustainalytics).
• “verificarea informaţiilor pozitive” (engl. „positive screening”) sau “verificarea informaţiilor negative (engl. exclusionary screening). În cazul investițiilor în instrumente financiare cu caracteristici similare (cum ar fi industria, expunerea sectorială sau geografică, tipul, lichiditate, costuri, etc.), Fondul va selecta instrumentele cu scoruri ESG superioare. Fondul nu va investi în instrumente financiare care au un scor ESG mai mare de 50 conform Morningstar – Sustainalytics;
• monitorizarea riscului ESG global al Fondului și limitarea lui prin menținerea unui scor mediu agregat al instrumentelor financiare cu caracteristici de mediu și sociale îmbunătățite (acțiuni, obligațiuni, OPCVM-uri tranzacţionabile de tip ETF care se constituie în produse financiare la care fac referire prevederile art.8 din Regulamentul (UE) 2019/2088 și OPCVM-uri care se constituie în produse financiare la care fac referire prevederile art.9 din Regulamentul (UE) 2019/2088și instrumente ale pieței monetare) de maximum 25. În cazul în care scorul mediu agregat al instrumentelor financiare cu caracteristici de mediu și sociale îmbunătățite crește peste nivelul de 25, portofoliul Fondului va fi rebalansat într-un interval de timp rezonabil și cu respectarea interesului investitorilor.
Fondul deschis de Investiții BRD Orizont 2045 este un produs financiar cu orizont de timp prestabilit (anul 2045) cu expunere locală și globală. Politica de investiţii a Fondului are ca obiectiv obţinerea de randamente favorabile pe termen lung în concordanţă cu o schimbare treptată a alocării pe principalele clase de active precum şi limitarea treptată a volatilităţii portofoliului pentru a prezerva valoarea pe măsură ce Fondul se apropie de data ţintă (anul 2045). Alocarea activelor este una dinamică, care se ajustează pe măsură ce Fondul se apropie de data ţintă. Astfel, Fondul va avea un profil de risc / randament mai ridicat în primii ani de investiţie, când orizontul investiţional este depărtat, oferind astfel investitorilor posibilitatea de a avea expunere către acţiuni din România, din UE şi din state terţe. Pe măsură ce orizontul de timp până la data ţintă scade, Fondul va creşte alocarea către active cu profil de risc / randament redus, precum obligaţiuni şi instrumente ale pieţei monetare, pentru a reduce riscul pe măsură ce Fondul se apropie de data ţintă. În vederea fundamentării deciziilor de investiții analiza ESG va fi complementară evaluării consacrate a informaţiilor financiare. Pentru selectarea instrumentelor financiare (acțiuni, obligațiuni, OPCVM-uri tranzacţionabile de tip ETF care se constituie în produse financiare la care fac referire prevederile art.8 din Regulamentul (UE) 2019/2088 și OPCVM-uri care se constituie în produse financiare la care fac referire prevederile art.9 din Regulamentul (UE) 2019/2088 și instrumente ale pieței monetare) vom utiliza screening pozitiv și de excludere, cu scopul de a construi un portofoliu cu caracteristici ESG îmbunătățite, în vederea reducerii riscurilor ESG.
BRD Asset Management acordă o atenţie deosebită practicilor de bună guvernanţă ale emitenţilor în care Fondul poate investi, considerând că o bună guvernanţă reprezintă o condiţie prealabilă pentru crearea de valoare sustenabilă pe termen lung. Buna guvernanță este evaluată ca o condiție prealabilă pentru eligibilitatea investițională, în concordanță cu cerințele articolului 8 din Regulamentul (UE) 2019/2088 (SFDR) și cu standardele de guvernanță ale Grupului din care BRD Asset Management face parte.
Evaluarea acestor practici combină surse externe de date ESG (cum ar fi ratinguri ESG de la Sustainalytics, date din Bloomberg) cu evaluări calitative proprii pentru emitenţii care nu dispun de evaluări externe suficiente (pe baza politicilor sectoriale ale Societe Generale, precum și pe baza rapoartelor companiilor), în acest caz o atenţie sporită fiind acordată politicilor de remunerare, relațiilor de muncă și conformării fiscale – domenii considerate relevante pentru stabilitatea pe termen lung a emitentului.
În cazul OPCVM-urilor tranzacționabile de tip ETF, Fondul va investi în principal în OPCVM-uri tranzacționabile de tip ETF care se constituie în produse financiare la care fac referire prevederile articolelor 8 și 9 din Regulamentul (UE) 2019/2088, care sunt obligate să evalueze buna guvernanță a societăților în care investesc.
În cazul investiției în OPCVM-uri tranzacționabile de tip ETF care nu se constituie în produse financiare la care fac referire prevederile articolelor 8 și 9 din Regulamentul (UE) 2019/2088, Investirea se va realiza ulterior analizei emitenţilor din portofoliul ETF în baza datelor disponibile privind structura acestuia.
În cazul în care se identifică deficiențe semnificative în materie de guvernanță, BRD Asset Management poate decide excluderea emitentului din universul investițional sau menținerea investiției condiționat de un plan clar de remediere.
BRD Asset Management promovează, de asemenea, dialogul activ cu emitenții, ca instrument de îmbunătățire a practicilor de guvernanță.
Alocarea activelor este una dinamică, care se ajustează pe măsură ce Fondul se apropie de data ţintă. Astfel, Fondul va avea un profil de risc / randament mai ridicat în primii ani de investiţie, când orizontul investiţional este depărtat, oferind astfel investitorilor posibilitatea de a avea expunere către acţiuni din România, din UE şi din state terţe. Pe măsură ce orizontul de timp până la data ţintă scade, Fondul va creşte alocarea către active cu profil de risc / randament redus, precum obligaţiuni şi instrumente ale pieţei monetare, pentru a reduce riscul pe măsură ce Fondul se apropie de data ţintă.
Fondul va menține întotdeauna 75% din activele sale în “Investiții aliniate la caracteristicile de mediu și sociale“ (– “Alte caracteristici de mediu și sociale”). Această categorie poate include acțiuni, obligațiuni, OPCVM-uri tranzacționabile de tip ETF care se constituie în produse financiare la care fac referire prevederile art.8 din Regulamentul (UE) 2019/2088 și OPCVM-uri care se constituie în produse financiare la care fac referire prevederile art.9 din Regulamentul (UE) 2019/2088 și instrumente ale pieței monetare. Categoria “Altele”, care va reprezenta maxim 25% din activele totale ale Fondului, poate include instrumente financiare fără un scor ESG (cum ar fi numerar, acțiuni, obligațiuni, OPCVM-uri și instrumente ale pieței monetare), OPCVM-uri netranzacţionabile, OPCVM-uri care nu se constituie în produse financiare la care fac referire prevederile art.8 din Regulamentul (UE) 2019/2088 și OPCVM-uri care nu se constituie în produse financiare la care fac referire prevederile art.9 din Regulamentul (UE) 2019/2088 sau alte instrumente financiare permise de legislație.

În vederea monitorizării îndeplinirii caracteristicilor de mediu și sociale, scorul mediu al deținerilor F.D.I. BRD Orizont 2045, calculat ca medie ponderată a ratingurilor instrumentelor financiare deținute (acțiuni, obligațiuni, OPCVM-uri tranzacţionabile de tip ETF care se constituie în produse financiare la care fac referire prevederile art.8 din Regulamentul (UE) 2019/2088 și OPCVM-uri care se constituie în produse financiare la care fac referire prevederile art.9 din Regulamentul (UE) 2019/2088 și instrumente ale pieței monetare) care sunt încadrate în secțiunea din portofoliu cu caracteristici de mediu și sociale îmbunătățite (minim 75% din totalul activelor), nu trebuie să depășească 25. Scorul ponderat va fi monitorizat continuu și actualizarea scorurilor ESG pentru instrumentele financiare din portofoliu se va face cu o frecvență semestrială, iar în cazul în care acesta crește peste nivelul de 25, portofoliul Fondului va fi rebalansat într-un interval de timp rezonabil și cu respectarea interesului investitorilor.
Fondul nu va avea expunere pe instrumente financiare ale căror scor ESG conform Sustainalytics este mai mare de 50. Verificarea scorului instrumentelor financiare se face anterior investirii și periodic pe durata deținerii instrumentului în portofoliu.
Pot exista situaţii în care Administratorul nu poate vinde imediat instrumentele financiare care devin neeligibile potrivit strategiei de investiții utilizate pentru selectarea investițiilor care să îndeplinească fiecare dintre caracteristicile de mediu sau sociale promovate (de exemplu, din cauza lichidităţii reduse a instrumentului financiar sau din cauza altor factori independenţi de controlul său). În astfel de cazuri, Administratorul acţionează cu diligenţă și urmărește retragerea investiţiei cât mai curând posibil, asigurând în permanenţă protejarea intereselor investitorilor.
Măsurarea modului în care sunt îndeplinite caracteristicile sociale și de mediu promovate de F.D.I BRD Orizont 2045 se face pornind de la scorurile ESG furnizate de un furnizor terț, Morningstar. Acesta furnizează ratinguri ESG de la Sustainalytics, companie parte a grupului Morningstar.
Ratingurile de risc ESG ale Sustainalytics măsoară expunerea unei companii la riscurile ESG intrinseci specifice industriei și cât de bine o companie gestionează aceste riscuri. Acest mod multi-dimensional de măsurare a riscului ESG combină conceptele de gestionare și expunere pentru a ajunge la o evaluare absolută a riscului ESG. Sustainalytics identifică cinci categorii de severitate a riscurilor ESG care ar putea afecta evaluarea unei companii.
Scala de evaluare a riscurilor ESG:
| Neglijabil | Scăzut | Mediu | Înalt | Sever |
| 0-10 | 10-20 | 20-30 | 30-40 | 40+ |
Metodologia Sustainalytics1 pentru obținerea ratingului său de risc ESG cuprinde mai multe etape:
1. Expunerea totală: Procesul pornește de la expunerea totală, în care expunerea la fiecare aspect ESG material este determinată inițial la nivel de subdomeniu.
2. Risc gestionabil: Ulterior, se analizează ce parte a riscului companiei poate fi gestionată eficient prin programe și politici ESG.
3. Risc imposibil de gestionat: Pentru unele societăți o parte din riscuri poate fi considerată imposibil de gestionat. De exemplu, o companie petrolieră nu este în măsură să elimine pe deplin toate riscurile legate de emisiile de dioxid de carbon, astfel încât acestea sunt excluse din calcul.
4. Risc gestionat: Pentru partea de risc care poate fi gestionată performanța unei întreprinderi este reflectată de politicile, programele, practicile și măsurile cantitative de performanță ale acesteia.
5. Decalajul de management: Decalajul de management reflectă riscul care nu este gestionat. În plus, controversele au un efect de reducere a scorului de management al companiei, deoarece demonstrează deficiențe în programele și politicile companiei.
6. Risc negestionat: Evaluarea generală a riscului ESG al unei companii se calculează prin adăugarea valorii riscului negestionat pentru fiecare aspect ESG important
1 Detalii privind metodologia Sustainalytics se găsesc aici: https://www.sustainalytics.com/esg-data
Fondul deschis de investiții BRD Orizont 2045 utilizează scoruri ESG de la un furnizor terț (Morningstar care furnizează ratinguri ESG de la Sustainalytics), în vederea construirii unui portofoliu cu caracteristici ESG îmbunătățite. Metodologia utilizată de Sustainalytics a fost descrisă la punctul (g) Metodologii pentru caracteristicile de mediu sau sociale din prezentul document. Evaluarea practicilor de bună guvernanță ale emitenților în care investește Fondul combină surse externe de date ESG (cum ar fi ratinguri ESG de la Sustainalytics, date din Bloomberg) cu evaluări calitative proprii pentru emitenţii care nu dispun de evaluări externe suficiente (pe baza politicilor sectoriale ale Societe Generale, precum și pe baza rapoartelor companiilor), în acest caz o atenţie sporită fiind acordată politicilor de remunerare, relațiilor de muncă și conformării fiscale – domenii considerate relevante pentru stabilitatea pe termen lung a emitentului. Calitatea datelor este asigurată de folosirea unor surse avizate (scorurile ESG calculate de Sustainalytics sunt preluate de la Morningstar sau de la Bursa de Valori București (BVB) . În vederea folosirii unor date actualizate și pentru monitorizarea în permanență, se verifică periodic scorurile ESG oferite de Morningstar, date din Bloomberg pentru evaluarea guvernanței, precum și politicile sectoriale ale SG și rapoarte ale companiilor.
În vederea prelucrării datelor, evaluările ESG utilizate pentru monitorizarea caracteristicilor și riscurilor ESG ale Fondului sunt obținute prin intermediul unei platforme puse la dispoziție de către furnizorul Morningstar sau de la BVB. Pe baza ratingurilor ESG de la Sustainalytics, se calculează în cazul F.D.I. BRD Orizont 2045, scorul mediu agregat al instrumentelor financiare cu caracteristici de mediu și sociale îmbunătățite (acțiuni, obligațiuni, OPCVM-uri tranzacţionabile de tip ETF care se constituie în produse financiare la care fac referire prevederile art.8 din Regulamentul (UE) 2019/2088 și OPCVM-uri care se constituie în produse financiare la care fac referire prevederile art.9 din Regulamentul (UE) 2019/2088 și instrumente ale pieței monetare) care reprezintă minim 75% din totalul activelor fondului. Expunerea efectivă a instrumentelor financiare încadrate în secțiunea din portofoliu cu caracteristici de mediu și sociale îmbunătățite (minim 75% din totalul activelor) este rescalată la 100%. Scorul mediu agregat se calculează ca medie aritmetică ponderată a scorurilor deținerilor încadrate în secțiunea din portofoliu cu caracteristici de mediu și sociale îmbunătățite (minim 75% din totalul activelor). S.A.I. nu estimează ratinguri ESG.
Întrucât domeniul ESG este relativ nou, analiza ESG în esență prezintă unele provocări: datele disponibile la nivelul companiilor pot fi incomplete, nestandardizate și inexacte, temporar indisponibile, metodologia de evaluare folosită de diferiți furnizori de ratinguri și evaluări este diferită ceea ce poate duce la evaluări distincte ale riscurilor ESG în funcție de metodologia utilizată, respectiv de furnizorul selectat.
Actualizarea scorurilor ESG de către Morningstar - Sustainalytics se face periodic, însă dată fiind natura complexă a aspectelor legate de ESG, există riscul ca identificarea riscurilor ESG să fie reflectată cu întârziere.
O parte din limitările menționate anterior sunt inerente domeniului ESG datorită complexității riscurilor acoperite de acest subiect, dar și din cauza faptului că analizarea acestora și integrarea lor în procesul investițional este relativ recentă. F.D.I. BRD Orizont 2045 promovează caracteristici de mediu și sociale în sens general având intenția să contribuie la reducerea riscurilor de durabilitate. Dată fiind diversificarea Fondului, folosirea unor ratinguri ESG de la un furnizor consacrat care încorporează o gamă variată de aspecte ESG și care sunt actualizate periodic, limitările menționate anterior nu ar trebui să afecteze semnificativ capacitatea Fondului de a îndeplini caracteristicile de mediu și sociale.
BRD Asset Management S.A.I. S.A. a implementat prin intermediul guvernanţei interne controale periodice pentru a se asigura de îndeplinirea obligațiilor asumate. Astfel, deținerile BRD Orizont 2045 care sunt încadrate în secțiunea din portofoliu cu caracteristici de mediu și sociale îmbunătățite (minim 75% din totalul activelor) sunt revizuite periodic în vederea limitării riscurilor ESG ale Fondului prin verificarea următoarelor aspecte: (i) scorurile ESG ale instrumentelor financiare cu caracteristici de mediu și sociale îmbunătățite (acțiuni, obligațiuni, OPCVM-uri tranzacţionabile de tip ETF care se constituie în produse financiare la care fac referire prevederile art.8 din Regulamentul (UE) 2019/2088 și OPCVM-uri care se constituie în produse financiare la care fac referire prevederile art.9 din Regulamentul (UE) 2019/2088 și instrumente ale pieței monetare) să nu crească peste 50, conform ratingurilor Sustainalytics, altfel se va dezinvesti din instrumentul financiar care nu mai îndeplinește această condiție într-un interval de timp rezonabil și cu respectarea interesului investitorilor; (ii) scor mediu agregat al instrumentelor financiare cu caracteristici de mediu și sociale îmbunătățite (acțiuni, obligațiuni, OPCVM-uri tranzacţionabile de tip ETF care se constituie în produse financiare la care fac referire prevederile art.8 din Regulamentul (UE) 2019/2088 și OPCVM-uri care se constituie în produse financiare la care fac referire prevederile art.9 din Regulamentul (UE) 2019/2088 și instrumente ale pieței monetare) nu trebuie să fie mai mare de 25, altfel portofoliul Fondului va fi rebalansat într-un interval de timp rezonabil și cu respectarea interesului investitorilor. În cadrul proceselor sale, BRD Asset Management S.A.I. S.A. include proceduri dedicate evaluării riscurilor financiare și de sustenabilitate relevante.
În cazul F.D.I. BRD Orizont 2045, implicarea nu face parte din strategia de investiții în domeniul mediului sau în domeniul social. Totuși, Fondul va susține inițiative de natură să contribuie la îmbunătățirea caracteristicilor de mediu, sociale sau de guvernanță ale emitenților în care investește. Fondul va vota împotriva inițiativelor care ar putea să contribuie la sporirea riscurilor de mediu, sociale sau de guvernanță ale emitenților în care investește şi împotriva inițiativelor care sunt în contradicție cu principii ESG recunoscute în tratate internaționale consacrate (de exemplu, United Nations Global Compact).
F.D.I. BRD Orizont 2045 nu are desemnat un indice specific drept criteriu de referință care să stabilească dacă produsul financiar este aliniat la caracteristicile de mediu și/sau sociale.
(m) Informaţiile menţionate la articolul 8 al Regulamentului UE 2019/2088 (SFDR)
Informațiile privind modul în care sunt promovate caracteristicile de mediu sau sociale ale fondului se regăsesc în anexa Prospectului de Emisiune al F.D.I. BRD Orizont 2045.
Informațiile privind modul în care au fost îndeplinite caracteristicile de mediu sau sociale și informațiile despre impactul general legat de sustenabilitate al F.D.I. BRD Orizont 2045 pot fi găsite în raportul anual al fondului de investiții.
Raport privind activitatea decembrie 2022
Raport privind activitatea iunie 2023 și decembrie 2023
Raport privind activitatea iunie 2024 și decembrie 2024
Raport privind activitatea iunie 2025
Document Informații Esențiale V1 29.12.2022 - 19.03.2023
Document Informații Esențiale V2 20.03.2023 - 26.04.2023
Document Informații Esențiale V3 27.04.2023 - 26.02.2024
Document Informații Esențiale V4 27.02.2024 - 27.04.2024
Document Informații Esențiale V5 29.04.2024 - 18.03.2025
Document Informații Esențiale V6 19.03.2025 - 25.06.2025
Document Informații Esențiale V7 26.06.2025 - 16.07.2025
Document Informații Esențiale V8 17.07.2025 - 12.10.2025